În România, problema sărăciei energetice rămâne un obstacol major pentru numeroase gospodării, cu un impact semnificativ asupra confortului și calității vieții. Însă proiecte precum Rehabita, derulat de Agenția pentru Eficientă Energetică și Energii Regenerabile “AE3R Ploiești-Prahova” în colaborare cu Primăria Muncipiului Ploiești, își propun să ofere soluții durabile și inovatoare pentru această problemă.
O proporție semnificativă a gospodăriilor se confruntă cu sărăcia energetică, adică sunt în imposibilitatea de a-și asigura necesarul de energie conform standardelor adecvate pentru încălzire, iluminat și alte necesități, sau resimt presiunea facturilor mari la energie.
Astfel, pentru 37,3% dintre gospodării energia a devenit prea scumpă, depășind 10% din coșul zilnic de consum, conform datelor Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Totodată, două din zece gospodării (19,8%) și-au redus drastic consumul de energie pentru încălzire, aflându-se în sărăcie energetică extremă.
În ziua de azi, în România, 8 din 10 clădiri necesită renovare energetică, deoarece sunt vechi și nu sunt eficiente din punct de vedere energetic. Cu toate acestea, procentul de clădiri care sunt reabilitate termic rămâne extrem de scăzut. De asemenea, în 2023, în România, lemnul rămâne principalul combustibil folosit pentru încălzire la nivel național, fiind ales de aproape jumătate din populația țării.
Pentru a aborda sărăcia energetică, este esențial să intervenim în mod activ în fața cauzelor structurale. Având în vedere amploarea populației afectate și diversitatea problemelor întâmpinate, politicile de intervenție trebuie să fie extrem de direcționate către categoriile vulnerabile. Este crucial să implementăm politici focalizate care să sprijine renovarea și îmbunătățirea eficienței locuințelor și a echipamentelor din acestea. Totodată, sunt necesare programe care să promoveze diversificarea surselor de energie, acordând o atenție specială creșterii capacităților în domeniul energiilor regenerabile.
Rehabita nu reprezintă doar o inițiativă, ci este un angajament profund pentru transformarea locuințelor în spații eficiente energetic și confortabile. Această inițiativă nu doar abordează problema sărăciei energetice, ci aduce și beneficii semnificative pentru mediu, contribuind la reducerea amprentei de carbon și la utilizarea mai inteligentă a resurselor.
Proiectul se concentrează pe reabilitarea termică a locuințelor, oferind soluții personalizate pentru fiecare casă în parte. Prin implementarea unor tehnologii și materiale inovatoare, precum izolația termică avansată, înlocuirea sistemelor de încălzire vechi cu alternative eficiente energetic sau instalarea de panouri solare, Rehabita aduce o transformare profundă și durabilă în casele celor care se confruntă cu sărăcia energetică.
Sărăcia energetică nu este doar o problemă economică, ci are impact și asupra sănătății și bunăstării locuitorilor. Prin îmbunătățirea condițiilor de locuit, se creează un mediu mai sănătos și mai confortabil pentru familiile aflate în dificultate.
AE3R Ploiești-Prahova și Primăria Municipiului Ploiești participa la Proiectul European LIFE ReHABITA, alături de reprezentanți ai municipalitatilor din Lorca- Spania, că și coordonator, Plovdiv- Bulgaria, Saldus- Letonia și Gospić- Croația, care își propune să promoveze renovările energetice profunde ale stocului de clădiri ale UE, ineficient energetic, pentru a reduce lipsa accesului la servicii energetice moderne. Proiectul se va derula pe o perioada de 4 ani, începând cu luna septembrie a acestui an și a obținut finanțare prin programul Life al Comisiei Europene.
Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa website-ul nostru: https://www.ae3r-ploiesti.ro/ro/rehabita
Pe data de 21 noiembrie 2023, a avut loc, la sediul Primariei Orasului Mizil, un workshop cu tema: „Pasapoartele Energetice ale Cladirilor”, organizat de AE3R Ploiesti-Prahova și Terra Mileniul III.
La worshop au participat reprezentantii mai multor autoritati publice din regiunea Sud-Muntenia.
In cadrul acestui eveniment, Bogdan Potlogia, director al Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile “AE3R Ploiești-Prahova”, a prezentat proiectul european Life #ReHABITA. Acest proiect, desfășurat în cadrul programului European Life, își propune să promoveze renovarea eficientă a clădirilor și să contribuie la reducerea sărăciei energetice.
Prezentarea proiectului Life #ReHABITA a adus în prim-plan importanța implementării de soluții inovatoare și durabile în domeniul renovării energetice a clădirilor municipale. Obiectivul este acela de a încuraja adoptarea practicilor sustenabile și de a facilita accesul la informații și resurse pentru proiecte de renovare energetică.
„Life #ReHABITA reprezintă o inițiativă crucială în eforturile noastre de a promova o abordare mai eficientă și sustenabilă în renovarea clădirilor municipale. Prin prezentarea acestui proiect, ne-am propus să evidențiem nu doar importanța renovării energetice, ci și să încurajăm colaborarea și schimbul de bune practici între instituțiile implicate.
Life #ReHABITA vizează nu doar îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, ci și oferirea de soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice, având un impact pozitiv asupra calității vieții comunităților locale”, a precizat Bogdan Potlogia.
Pentru informații suplimentare despre proiectul Life #ReHABITA, vă rugăm să ne contactați la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.