Fedarene

Agentia Pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti – Prahova - AE3R – este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, orientata pe strategie si cercetare energetica. Poate deveni membru al Agenţiei orice persoană juridică, care cunoaşte şi respectă prevederile actului de constituire şi se declară de acord să sprijine material şi moral Agenţia. 

Solicitantul, persoană juridică, va completa ADEZIUNEA prin reprezentantul său legal şi va ataşa acesteia acordul scris, exprimat anterior, al organelor sale de conducere, precum şi specificarea persoanei delegată să reprezinte instituţia şi perioada de timp pentru care aceasta a fost mandatată. 

Iata 3 dintre argumentele care pot sta la baza deciziei de a deveni MEMBRU al Agentiei pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti- Prahova:

  • facilitarea contactelor dintre diferitii actori din domeniul energetic; 
  • formarea de sinergii si amplificarea dialogului intre toti factorii interesati; 
  • informarea asupra programelor nationale si europene in domeniul eficientei energetice;

     Pentru a aplica la acest program sau pentru lamurirea oricaror aspecte legate de reabilitarea termica va invitam sa contactati fara ezitare Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile “AE3R Ploiesti – Prahova”.

AE3R semnatara a

covenant of mayors logo


EPC Signatory

Parteneri

alea

sigla aeepm

escorom

Parteneri media

ph online

fdee

ffee

logo Veolia simplu

bergenbier logo

Autoritati Publice Locale

Sisteme Fotovoltaice PF

Ordin de cunoastere si cercetare

AE3R partnera in

EnPC Intrans

embuild

poza model certificat performanta energetica