Săptămâna aceasta, pe 29 octombrie 2025, alături de peste 30 de experți, reprezentanți ai autorităților locale, instituțiilor județene și alți factori interesați, am discutat despre viitorul energiei din surse regenerabile în județul Prahova.

Atelierul, organizat în parteneriat cu WWF Romania, face parte dintr-o serie de întâlniri la nivel local în cadrul proiectelor EUKI - European Climate Initiative #JustReno şi #RENewLand.

Pe parcursul întâlnirii, am dezbătut împreună potențialul solar și eolian al zonei. 🌞💨 Am discutat totodată și despre riscurile și beneficiile legate de desemnarea zonelor de accelerare pentru energie regenerabilă, din perspectiva biodiversității, a producerii de hrană și a dezvoltării comunităților locale.

În cadrul evenimentului,  Coman Alexandru a prezentat proiectul #JustReno , activitățile și obiectivele acestuia, subliniind importanța unei tranzitii energetice echitabile si sustenabile, realizată în beneficiul oamenilor și al naturii.

Printr-o abordare multisectorială, ne dorim în continuare ca tranziția energetică să fie realizată cu respect pentru natură și comunitățile locale. De aceea, am creat o metodologie cu pași concreți, pentru a veni în sprijinul autorităților locale și naționale.

Proiectul #JustReno primeşte finanțare de la Bundesministerium für Wirtschaft und Energie prin Programul @EUKI- European Climate Initiative.

👉 Află mai multe despre activitatea noastră aici: www.ae3r-ploiesti.ro și despre proiectul RENewLand aici: https://wwf.ro/ce-facem/clima-si-energie/zero-emisii/renewland.

WhatsApp_Image_2025-10-30_at_13.48.57.jpeg

Ae3r-ReHABITA Newsletter

 Membri Fondatori

 

     CJ.png

               Consiliul                       Judetean Prahova        

            

       Ploiesti.png

        Primaria Ploiesti

Membri aderenti

alea

sigla aeepm

escorom

       Mizil.png

                  Mizil

        Magurele.png

               Magurele

         Floresti.png

                  Floresti

          Lipanesti.png

                  Lipanesti

                        

          Tomsani.png

                   Tomsani

          logo_2.png

                 Draganesti

Veolia.png

 Manro.png

Electrica.png

Pecef.png

 

Parteneri media

ph online

AE3R semnatara a

covenant of mayors logo


EPC Signatory

Construind pentru un viitor sustenabil

Building for a Sustainable Future- SURF

AE3R partnera in

Original_-_II.png

 aa.PNG

  rehab.png

Sisteme Fotovoltaice PF

Ordin de cunoastere si cercetare

poza model certificat performanta energetica